Suntem in preajma solstitiului de iarna, prilej astral si ancestral de “incheieri” si “inchideri”, de aici de angoasa a pierderii si cea cauzata de necunoscutul ce va sa vie. Un set-up numai bun pentru a facilita o privire aruncata “dincolo” … whatever that means! … ca e vorba de o sarbatoare a mortilor (sau Halloween), in care se transced granitele mortii, ca e vorba de obiceiuri pagane, in care spiritele malefice capata puteri sporite in aceasta perioada si trebuiesc strunite cu o nuia (atribuita, intr-un mod hilar de catre vulg unuia dintre cei mai blanzi sfinti crestini, Sfantului Niculae, in procesul de contopire a cultului precrestin cu cel crestin) etc.
Revenind la privirea aruncata “dincolo”, nu ma pot opri sa nu constat ca suntem, vis-à-vis de “dragoste” precum blestematul de Setila: cu cat ne dorim si avem (sau pare ca avem) mai mult, cu atat mai insetati devenim. De unde ni se trage insatietatea asta?
Dupa ce tot anul ne-am chinuit sa analizam dragostea (si nu prea ne-a reusit, unora dintre noi, cel putin) acum, in aceasta fereastra de “sfar_shit-uri”, avem sansa de a transcede niste granite si a putea privi “dincolo”, la opus, la contra(exemplul) ei.
Un mare psiholog (nu spun cine!) postula ca opus al dragostei puterea.
Din punct de vedere psihologic, la nivel individual, experimentam puterea (asupra celuilalt) in doua forme/ stari: sadic sau masochist. In timp ce sadicul cauta sa posede si sa-si impuna vointa, masochistul cauta sa renunte la propria (auto)posesie si vointa, ambii tintind o gratificare narcisica (orientata catre propria persoana) regresata (la un stadiu primar de dezvoltare, infantil)
Daca analizam mediul (social, economic, politic etc.) in care traim observam ca este supus din ce in ce mai pregnant paradigmei puterii, astfel avem o imagine si mai buna asupra situatiei noastre: pentru a ne adapta avem de ales fie o cale a posesiei si impunerii (pozitionarea sadica), fie una a renuntarii (pozitionarea masochista). Ultima tinde sa predomine (SIC!)
Pozitionarea sadica este pusa in legatura cu ura iar pozitionarea masochista cu dragostea. Nimic mai eronat! Ambele sunt preocupate de posesia (sau deposesia) obiectului gratificator dar in niciun caz cu distrugerea lui (ura) sau cu binele lui (dragostea).
De aici e si mai clar de ce tindem sa fim din ce in ce mai infantili, adica mai neasumati (ipocriti?), mai narcisici si mai pasivi, in asteptarea materializarii dorintelor noastre intr-un mod magic si venit din exterior (masochism) sau mai fals activi, prin ignorarea existentelor celorlalti (sadism).
Daca esti intr-o relatie in care simti ca exista o forma de joc de putere, acolo nu prea mai e dragoste … nu?
Exista vreo relatie in care sa nu existe o forma a unui joc de putere?
Exista dragostea sau este doar un construct, un deziderat uman?
PS: Relativ recent o persoana mi-a povestit (o parte din) viziunea ei asupra relatiilor romantice. Ea considera ca (unul dintre) scopul (/scopurile) unei astfel de relatii este de a intra in posesia caracteristicilor care te-au atras la partener(a). A intra in posesia …
