… ca exista o femeie care sa nu se fi lasat cumparata cel putin o data in viata!”
Nu! Nu-mi apartine aceasta afirmatie. Apartine unei venerabile doamne (doctor!) de aproximativ 65 -70 de ani, care se plimba astazi impreuna cu cateva prietene prin parcul prin care incerc sa-mi intretin si stimulez neurogeneza si neuroplasticitatea (alaturi de alte mecanisme fiziologice importante pentru a ma mentine in viata).
Trebuie sa recunosc ca, dupa ce ni s-au intersectat drumurile si am auzit-o, mi-au fost necesare inca 2 – 3 ture de lac ca sa-mi pun cat de cat avalansa de trairi, declansate de amintiri mai mult sau mai putin recente, in ordine si intr-o forma (narativa) acceptabila.
M-am retinut in a ma avanta in structurari (sau ”explicatii”) evolutioniste sau – foarte probabil percepute de multi ca fiind – sexiste. M-am rezumat doar la a ”experimenta” cat mai plenar intregul complex emotional declansat (in mine) de paradigma propusa de aceasta femeie, care evident are o poveste mult mai lunga de viata si de aici un repertoriu de experiente care merita luat in seama.
Cum s-a simtit cand am fost cumparat? – Cum s-a simtit cand am cumparat?
Stiam? / Eram constient? – Stia? / Era constienta?
De ce am acceptat? – De ce a acceptat?
Cu ce m-am lasat cumparat? – Cu ce am cumparat-o?
De catre cine? – Pe cine?
A meritat? – A meritat?
Daca poti sa fii cumparat, poti sa fii si vandut, nu? Am simtit / perceput / stiut cand am fost vandut? De ce am acceptat? De catre cine?
Cumparam, vindem … ne lasam cumparati, ne lasam vanduti … ne cumparam? … ne vindem?
… pe cati arginti?
Si – nu in ultimul rand – prezenta in aceeasi fraza a ”iubirii”, a unei pasivitati constiente (”sa nu se fi lasat cumparata”) si a actului de schimb intre un material si un spiritual insinuat … m-au dus cu gandul la ”30 de arginti” … care cumpara, in final, un cimitir*
*Da! Trimiterea este la ce s-a ales de cei 30 de arginti primiti de Iuda!
