Simt durere! O durere enorma sta sa ma striveasca!
De fiecare data cand simt durere caut sa scap repede de ea: iau un analgezic, un “leac babesc”, pun mana pe locul durerii, orice ma poate scapa repede de ea. Mi-e frica de durere si caut s-o evit cat mai prompt. Cam asta facem cu totii, cand e vorba de o durere fiziologica.
Cum noi, oamenii, integram (invatam & generalizam) din reactiile noastre fiziologice catre instantele superioare – emotii, gandire, ratiune – tindem sa procedam la fel si in cazul durerilor sociale, respectiv sa le evitam cat mai prompt, sa trecem peste ele cat mai repede. Numai ca aceste dureri (sociale) fac parte dintr-un registru mult mai complex si cu un impact pe termen lung si foarte lung asupra vietii noastre. Ele ne reconfigureaza reactiile emotionale, autoreglarea si rezilienta emotionala pentru tot restul vietii noastre. Cand tindem sa le evitam, sa nu ne aplecam asupra lor, sa nu le consumam pana la capat, cand nu avem curajul sa le traim – prentru ca tindem, in mod reflex, sa ne comportam cu ele ca si cu cele fiziologice – pierdem sansa de a le evita pe urmatoarele si amplificam sansa de a le retrai, de a le repune in scena (vezi si aici) si de a le resimti – cu proxima ocazie – si mai puternic.
Durerile sociale cuprind situatii in care ne simtim devalorizati, intr-un fel sau altul, de catre ceilalti, nevazuti, neintelesi, umiliti, parasiti (de partenerul romantic, de prieteni, de persoane importante din viata noastra), evitati sau exclusi, cand ni se refuza “oglindirea” existentei noastre in ceilalti. Eu personal resimt astfel de situatii (din pozitia de actor si chiar si din cea de simplu spectator) ca un omor, omor ce-l percep fiind dus la indeplinire si mai cu sange rece cu cat este mai putin constient faptasul de ceea ce face.
Totusi, chiar daca traim intr-un masacru continuu – societatea actuala tinde sa faciliteze aceste “crime psihologice”, exista si acte de “readucere la viata”, in care oameni din jurul nostru (vezi si aici) ne valorizeaza, ne vad, ne inteleg, ne redau increderea in valoarea noastra, ne cauta compania, ne includ, ne “oglindesc” existenta.
Sa nu fim “lenesi”! Sa nu profitam pasiv de “readucerea la viata” oferita de ei ci sa ne simtim incurajati si suficient de puternici de a NU evita durerea sociala pricinuita de ceilalti si sa o experimentam cat mai mult timp posibil noua, pentru a intelege “lectiile” ei. La nivel fiziologic acest proces de invatare (/adaptare) are loc intr-un mod “automat”, inconstient (de ex. o fisura musculara duce la ingrosarea fibrei respective, corpul “invatand” ca acolo e nevoie sa fie mai puternic), la nivelul superior, al durerii constiente sociale, e nevoie de un proces constient de cunoastere, intelegere, sintetizare a masurilor ce trebuiesc luate IN MOD CONSTIENT!
Nosce te ipsum! Nosce tuum dolores!